Liviu Ciobotariu, despre transferul fiului său la Rapid: „Mă bucură acest transfer. Alegerea i-a aparținut, în totalitate, lui Denis”

Liviu Ciobotariu despre transferul lui Denis la Rapid

Contactat de sport.ro, Liviu Ciobotariu a discutat despre transferul fiului său la Rapid:
„Mă bucură acest transfer. Alegerea i-a aparținut, în totalitate, lui Denis. E adevărat că m-a întrebat, în mare parte, despre situația în care era el, înainte să semneze cu Rapid. Eu i-am spus că ar fi un pas înainte pentru el.”

Întrebat dacă această mutare este benefică pentru Denis, antrenorul a declarat:
„Eu spun că da. Pentru că, din punctul meu de vedere, Rapid o să fie o echipă foarte puternică. Deja se văd investițiile domnului Șucu. Mă refer la transferuri, la infrastructura pe care a îmbunătățit-o la Rapid. Eu cred că, pe viitor, Rapid va deveni o forță în România. Nu că n-ar fi fost, în trecut. Doar că, înainte, era o formație foarte iubită, cu tradiție, mediatizată. Dar acum, eu cred că va trece la un nivel superior și pentru că are o stabilitate financiară pe care nu o avea până la venirea domnului Șucu. Și de asta mă bucur că Denis a ajuns aici.”

Drumul lui Denis Ciobotariu în fotbal

Liviu Ciobotariu a explicat că succesul fiului său nu a fost influențat de intervențiile sale:
„Denis a avut această determinare, de când s-a apucat de fotbal și pentru că juca sub numele de Ciobotariu. La început, toată lumea spunea: «E băiatul lui Liviu Ciobotariu». Ceea ce l-a ambiționat să reușească, să-și facă propriul nume în fotbal.”

Referitor la colaborarea pe care au avut-o în trecut, Liviu Ciobotariu a menționat:
„Eu l-am avut, ca antrenor, atât la Voluntari, cât și la Sepsi. La Voluntari, l-am avut sub forma de împrumut de la CFR. Din punctul meu de vedere, această relație, de antrenor – fiu, nu era o problemă. Pentru că eu îl consideram doar un alt jucător. Nu-l vedeam ca pe copilul meu.”

În ceea ce privește exigențele față de fiul său, Ciobotariu a precizat:
„Pe el l-am certat cel mai mult! Pentru că orice apărător ar fi greșit, eroarea lui era văzută ca una care face parte din joc. Dar când greșea Denis, era clar că trebuie să-l muștruluiesc mai tare.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *